Când spui alergie alimentară, toată lumea se gândeşte, aproape instant, la răspunsul violent al organismului faţă de un alergen, care poate varia ca intensitate de la reacţii cutanate la manifestări precum şocul anafilactic. Aceasta este alergia de tip I (mediată de anticorpii IgE) care se manifestă la un timp foarte scurt de la contactul cu un alergen.
Există însă 4 tipuri de alergii alimentare, iar înţelegerea diferenţelor dintre acestea reprezintă un pas important în abordarea terapeutică a unui spectru larg de afecţiuni. Astfel, există, pe de o parte, alergiile mediate de anticorpi(alergiile de tip I – mediate de anticorpii IgE si alergiile de tip III – mediate de anticorpi IgG), iar pe de altă parte, alergiile mediate prin mecanisme celulare (de tip II şi de tip IV – producerea de celule limfocite).
În ceea ce priveşte alergiile mediate de anticorpi, alergia de tip III (sau alergia alimentară întârziată), neavând prea multe în comun cu cea de tip I, pe care o recunoaşte toată lumea, a transformat-o în subiectul unor discuţii controversate în comunitatea medicală. Tocmai de aceea este nevoie de câteva precizări şi lămuriri în legătură cu alergiile alimentare întârziate.
1. Există doar un singur tip de alergie alimentară
FALS. Când oamenii aud cuvântul “alergie alimentară”, probabil că primul lucru la care se gândesc este reacţia imediată, cu înroşirea pielii, eventual sufocare sau, mai grav, şoc anafilactic. Şi într-adevăr, acestea pot fi simptomele unei alergii alimentare de tip I, imediată (mediată IgE).
Puţini ştiu însă şi de existenţa alergiilor întârziate, mediate prin anticorpii IgG (în special IgG1 şi IgG3, dar niciodată IgG4, care sunt protectori). Şi asta pentru că simptomele sunt vagi şi greu de obiectivat: dureri abdominale, migrene, oboseală, balonare, dureri articulare, astenie etc. De asemenea, pot trece ani până când pacientul să facă legătura între mâncare şi simptomele resimţite. Acest lucru se întâmplă deoarece simptomele îşi fac apariţia la 3 ore până la 3 zile de la ingestia alimentului, făcând conexiunea greu de realizat. De asemenea, simptomele pot diferi de la un pacient la altul, în funcţie de ţesuturile degradate în cadrul procesului imun. Netratată, alergia alimentară mediată IgG poate duce la afecţiuni cronice ce au la bază procese inflamatorii, cum ar fi diabetul zaharat, obezitatea, boli articulare sau chiar cancer. Aceste boli pot debuta la 10-15 ani de la apariţia alergiei întârziate.
Cu toate că am putea crede că alergia de tip I (imediată) este cea mai comună, noi date par să contrazică acest lucru. În prezent nu există cifre oficiale privind prevalenţa alergiilor de tip III, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că 50% din populaţie ar putea fi afectată de o alergie alimentară întârziată.
2. Diagnosticul este greu de pus
În timp ce în cazul alergiei IgE mediate putem depista cu uşurinţă factorul declanşator, datorită reacţiei rapide de la contact la apariţia simptomelor evidente), în cazul alergiei IgG mediate este nevoie de mai multă atenţie la felul în care apar simptomele şi de mai mult timp.
Metoda clasică de diagnosticare o reprezintă analizarea obiceiurilor nutriţionale ale pacientului şi identificarea alimentelor pe care le consumă în mod repetat şi care urmează să fie eliminate din dietă, unul câte unul, pentru o anumită perioadă de timp. Pe perioada eliminării se urmăreşte reacţia organismului la fiecare aliment în parte, după care reacţia la reintroducerea acestuia pentru a vedea în ce măsură simptomele reapar. Astfel, pot trece şi câteva luni până la identificarea alimentelor declanşatoare.
O cale mult mai rapidă şi mai precisă de a identifica alimentele la care un pacient a dezvoltat o alergie alimentară întârziată este un test de dozare a anticorpilor IgG. Este o metodă mult mai fiabilă decât încercarea de a afla de la pacient cu precizie ce mănâncă, când mănâncă şi când apar simptomele. În plus, testările pentru IgG acoperă o mare varietate de alimente, astfel că diagnosticul este unul foarte riguros. De reţinut faptul că, testele utilizate pentru diagnosticarea alergiilor tip I (testul Prick, de exemplu) nu sunt utile în cazul alergiilor de tip III.
3. Anticorpii IgG sunt factori de protecţie şi nu obiectivează inflamaţia
FALS. Criticii argumentează faptul că existenţa anticorpilor IgG este fiziologică şi este o consecinţă normală a expunerii la alimente, având ca scop obţinerea toleranţei orală. Dar acest lucru este fals, întrucât prezenţa în ser a IgG este întotdeauna semnul că are loc o reacţie imunologică de apărare împotriva antigenelor alimentare. În plus, să nu uităm că există 4 tipuri de anticorpi IgG şi numai cel de al patrulea este de tip protector. Primii trei se leagă de antigen şi produc o reacţie inflamatorie. IgG4 este în cantitate foarte mică şi deci restul de anticorpi detectat este reprezentat de IgG1-3. Astfel, este detectată o reacţie imunologică pro-inflamatorie, nicidecum toleranţa alimentară.
4. Prezenţa anticorpilor IgG reprezintă pur şi simplu expunerea la mâncare, de aceea testul ImuPro nu este valid
FALS. Aşa cum am subliniat mai sus, apariţia anticorpilor IgG reprezintă o reacţie pro-inflamatoare. Dacă nu ar fi aşa, atunci toată populaţia europeană ar avea anticorpi la cele mai consumate alimente: ouă, lapte, cereale, iar acest lucru nu este adevărat. Unii pacienti au anticorpi la 5 alimente testate, alţii la nici unul. Daca IgG ar arăta toleranţa alimentară, atunci a nu avea anticorpi la nici un aliment ar presupune faptul că pacienţii nu au mâncat niciodată, ceea ce este evident imposibil. Astfel, nivelele mici sau foarte mici de anticorpi IgG idicate de testele Imupro sunt absolut normale. Dar nu acelaşi lucru se poate spune în situaţiile în care nivelele sunt ridicate sau foarte ridicate (de oridinul zecilor sau chiar peste 100 µg/ml), caz în care vorbim de o alergie întârziată la alimentul respectiv.
5. Dacă luăm la întâmplare o populaţie de adulţi sănătoşi, vom găsi nivele de IgG ridicate, prin urmare, testele nu sunt relevante.
FALS. Alergiile IgG mediate reprezintă afecţiuni cronice şi pot trece ani de zile până când să apară simptome. Dacă o persoană sănătoasă îţi face testul ImuPro şi descopera IgG la anumite alimente, asta nu înseamnă că e un răspuns normal, ci că are o alergie care încă nu este îngrijorătoare, care nu se manifestă sau care nu a pus încă probleme pacientului. Dacă acesta are şi o predispoziţie genetică, simptomele se pot manifesta mai devreme. În concluzie, un pacient sănătos cu nivele ridicate de IgG la anumite alimente poate dezvolta mai târziu (în 10 sau mai mulţi ani) anumite boli cronice, a căror origine nu este precis descrisă în literatura de specialitate.
6. Testarea IgG nu are sens, mai bine tratăm intestinul permeabil.
Cu siguranţă că tratarea sindromului de intestin permeabil este necesară, dar nu suficientă. Dacă nu tratăm şi alergia alimentară, aceasta va perturba din nou bariera intestinală şi problemele vor reapărea. În plus, tratamentul sindromului de intestin permeabil durează luni de zile, în timp ce evitarea alimentelor alergene duce la dispariţia simptomelor în câteva zile. Soluţia este, deci, abordarea problemei din ambele unghiuri.
7. Cum tratăm alergiile alimentare întârziate?
Pentru alergiile alimentare de tip III, nu există medicaţie, dar nici nu este nevoie în condiţiile în care evitarea alimentelor “vinovate” este suficientă. De asemenea, rotaţia alimentelor ajută la ameliorarea simptomelor. Dar, deoarece alergia de tip III nu este încă recunoscută ca fiind o boală importantă, nu există ghiduri pe care medicii să le poată urma.
Din cauza caracterului cronic al simptomelor provocate de alergia de tip III, cade în sarcina medicilor de familie să monitorizeze aceste afecţiuni. Ajustarea medicaţiei este esenţială, având în vedere că eliminarea alimentelor alergene din dietă poate îmbunătăţii mult starea pacientului.
Managementul alergiei de tip III necesită timp şi cunoştiinţe nutriţionale avansate. Principala provocare o reprezintă complianţa pacientului. Este de încurajat colaborarea dintre nutriţionişti şi medicii de familie pentru a realiza un profil nutriţional specific fiecărui pacient.