0
teste de bine Login/Register

DIETĂ FĂRĂ GLUTEN nu presupune renunțarea la micile plăceri pe care le reprezintă deserturile. Vă prezentăm în continuare câteva rețete culese din cartea medicului american William Davis, care susține că eliminarea din dieta a grâului și glutenului contribuie semnificativ la pierderea în greutate și la rezolvarea unor probleme de sănătate sau, cel puțin, la ameliorarea simptomelor.

Trebuie să țineți însă cont de faptul că sunt mulți contestatari ai acestei dietei, care se opun excluderii glutenului din alimentație fără o dovadă a unei sensibilități alimentare (intoleranța alimentară sau alergie alimentară întârziată).

Dacă suspectați o sensibilitate non-celiacă la gluten, noul concept Imupro vine cu variantă specială de testare pentru identificarea acestei probleme de sănătate.

BRIOȘE CU BANANE ȘI CU AFINE

La fel ca majoritatea reţetelor preparate din ingrediente sănătoase, care nu conţin grâu, aceste brioşe au o textură mai grosieră ca a celor din făină de grâu. Banana, un fruct recunoscut pentru conţinutul său bogat în carbohidraţi, conferă acestor brioşe o parte din dulceaţa lor, dar dat fiind că este distribuită în 10 brioşe, expunerea la carbohidraţi rămâne minimă. Afinele pot fi înlocuite cu o cantitate echivalentă de zmeură, merișoare sau alte fructe de pădure.

Delicious homemade blueberry muffins with fresh blueberries spilling from a wooden spoon and wicker basket.

Rezultă 10-12 brioşe.

2 ceşti de migdale măcinate (pot fi cumpărate premăcinate)

1/4 ceaşcă seminţe de in măcinate (pot fi cumpărate premăcinate)

Un îndulcitor artificial precum Truvia, extract de stevia sau Splenda, echivalentul a 3/4 ceaşcă de zahăr

1 linguriţă praf de copt

Un praf de sare de mare fină

1 banană coaptă

2 ouă mari

1/2 ceaşcă smântână sau lapte de cocos

1/4 ceaşcă ulei de nucă, de cocos sau de măsline extra-light

1 ceaşcă afine proaspete sau congelate

Preîncălzeşte cuptorul la 160°C.

Unge cu ulei o tavă pentru 12 brioşe.

Combină migdalele, seminţele de in măcinate, îndulcitorul, praful de copt şi sarea, şi amestecă-le bine cu o lingură.

Într-un alt vas, pasează banana până când devine un piure fin. Adaugă la acesta ouăle, smântâna sau laptele de cocos şi uleiul. Adaugă acest amestec la cel de migdale şi freacă-le bine. În final, adaugă afinele.

Toarnă aluatul în cupele pentru brioşe, umplându-le pe jumătate. Coace brioşele până când scobitoarea introdusă în ele iese uscată, respectiv aproximativ 45 de minute. Lasă tava la răcit 10-15 minute, apoi răstoarn-o şi lasă brioşele să se răcească de tot.

BRIOȘE CU DOVLEAC ȘI PIPER DE JAMAICA

Un preparat excelent pentru un mic-dejun, toamna şi iarna. Dacă ungi o brioşă cu cremă de brânză, nu-ţi mai trebuie altceva într-o dimineaţă geroasă de iarnă.

Rezultă 12 brioşe micuţe.

2 ceşti de migdale măcinate (pot fi cumpărate premăcinate)

1 ceaşcă nuci mărunţite

1/4 ceaşcă seminţe de in măcinate (pot fi cumpărate premăcinate)

Un îndulcitor artificial precum Truvia, extract de stevia sau Splenda, echivalentul a 3/4 ceaşcă de zahăr

2 linguriţe scorţişoară măcinată

1 linguriţă piper de Jamaica măcinat

1 linguriţă nucşoară măcinată

1 linguriţă praf de copt

Un praf de sare de mare fină

1 conservă (45 g) de piure de dovleac neîndulcit

½ ceaşcă smântână sau lapte de cocos

2 ouă mari

¼ ceaşcă ulei de nucă, de cocos (topit) sau de măsline extra-light

Preîncălzeşte cuptorul la 160°C.

Unge cu ulei o tavă pentru 12 brioşe.

Combină migdalele, nucile, seminţele de in măcinate, îndulcitorul, scorţişoara, piperul de Jamaica, nucşoara, praful de copt şi sarea, şi amestecă-le bine cu o lingură. Într-un alt vas, amestecă piureul de dovleac cu ouăle, smântâna sau laptele de cocos şi uleiul.

Adaugă acest amestec la cel de migdale şi freacă-le bine. Toarnă aluatul în cupele pentru brioşe, umplându-le pe jumătate. Coace brioşele până când scobitoarea introdusă în ele iese uscată, respectiv aproximativ 45 de minute.

Lasă tava la răcit 10-15 minute, apoi răstoarn-o şi lasă brioşele să se răcească de tot.

MOUSSE DE CIOCOLATĂ AMĂRUIE ȘI TOFU

Îţi va fi greu să faci deosebirea între acest desert şi mousse-ul convenţional. În plus, această reţetă îţi oferă o cantitate generoasă din flavonoidele extrem de sănătoase din cacao. Dacă ai o sensibilitate la soia, înlocuieşte tofu şi laptele de soia cu 2 ceşti (500 g) de iaurt grecesc integral.

Rezultă 4 porţii.

500 g tofu solid

¼ ceaşcă praf de cacao neîndulcit

¼ ceaşcă lapte de migdale neîndulcit, lapte de soia cu conţinut integral de grăsime sau lapte integral de vacă

Un îndulcitor artificial precum Truvia, extract de stevia sau Splenda, echivalentul a 1/2 ceaşcă de zahăr

2 linguriţe extract de vanilie pur

1 linguriţă extract de migdale pur

Frişcă

3-4 căpşuni feliate sau 10-12 fructe de zmeură

Combină tofu, cacaoa, laptele de migdale, îndulcitorul şi extractele de vanilie şi de migdale şi amestecă-le într-un blender până când devin cremoase. Serveşte în cupe.

Pune deasupra frişca şi fructele.

FURSECURI CU GHIMBIR ȘI CONDIMENTE

Aceste fursecuri fără grâu îţi vor satisface poftele ocazionale de dulciuri. Iubitorii de ciocolată pot adăuga la ea chipsuri nu foarte dulci de ciocolată, renunţând în schimb la piperul de Jamaica, nucşoară şi ghimbir, obţinând astfel echivalentul fără grâu al fursecurilor cu ciocolată.

Rezultă 25 de fursecuri (de 6 centimetri).

2 ceşti făină de cocos

1 ceaşcă nuci zdrobite fin

3 linguri fulgi de cocos

2 linguri Truvia, ½ linguriţă extract de stevia sau ½ ceaşcă Splenda granulată

2 linguriţe scorţişoară măcinată

1 linguriţă piper de Jamaica măcinat

1 linguriţă ghimbir măcinat

1 linguriţă nucşoară măcinată

1 linguriţă praf de copt

1 ceaşcă smântână sau lapte de cocos

1 ceaşcă ulei de nucă, de măsline extra-light, de cocos topit sau de unt topit

½ ceaşcă sirop de vanilie fără zahăr (DaVinci sau Torani)

3 ouă mari băute

1 lingură coajă de lămâie rasă

1 linguriţă extract de migdale pur

Lapte, lapte de migdale neîndulcit sau lapte de soia (opţional)

Preîncălzeşte cuptorul la 160°C. Tapetează o tavă cu hârtie de copt.

Amestecă bine făina de cocos, nucile, fulgii de cocos, îndulcitorul, scorţişoara, piperul de Jamaica, ghimbirul, nucşoara şi praful de copt într-un vas mare.

Într-o măsură de 4 ceşti, amestecă smântâna sau laptele de cocos cu uleiul sau untul, siropul de vanilie, ouăle, coaja de lămâie şi extractul de migdale. Adaugă acest amestec la cel de cocos şi freacă-le bine. (Dacă aluatul rezultat este prea gros, adaugă lapte, lapte de migdale sau lapte de soia, lingură după lingură, până când obţii consistenţa dorită).

Toarnă aluatul în forme. Coace fursecurile timp de 20 de minute sau până când scobitoarea introdusă în ele iese uscată. Lasă-le apoi la răcit.

PRĂJITURĂ CU MORCOV

Dintre toate reţetele oferite aici, aceasta seamănă cel mai mult cu reţeta originală din făină de grâu, putând satisface chiar şi gusturile celui mai dificil iubitor de grâu.

Rezultă 8-10 porţii.

Blatul

1 ceaşcă făină de cocos

Un îndulcitor artificial precum Truvia, extract de stevia sau Splenda, echivalentul unei ceşti de zahăr

2 linguri coajă de portocală rasă

1 lingură seminţe de in măcinate

2 linguriţe scorţişoară măcinată

1 linguriţă piper de Jamaica măcinat

1 linguriţă nucşoară măcinată

1 linguriţă praf de copt

Un praf de sare de mare fină

4 ouă mari

½ ceaşcă ulei de cocos topit

1 ceaşcă smântână

½  ceaşcă lapte de cocos

2 linguriţe extract de vanilie pur

2 ceşti de morcovi raşi fin

1 ceaşcă nuci pecan zdrobite

Glazură

250 g cremă de brânză slabă (Neufchatel) la temperatura camerei

1 linguriţă suc proaspăt de lămâie

1 lingură Truvia, 1/8 linguriţă extract de stevia măcinat sau ¼ ceaşcă Splenda granulată

Preîncălzeşte cuptorul la 160°C. Tapetează cu ulei o tavă de 25×25 cm.

Pentru blat: combină făina de cocos, îndulcitorul, coaja de portocale, seminţele de in măcinate, scorţişoara, piperul de Jamaica, nucşoara, praful de copt şi sarea într-un vas mare şi frământă amestecul cu mâna.

Bate ouăle cu untul topit sau uleiul de cocos, smântâna, laptele de cocos şi vanilia într-un vas de mărime medie. Toarnă amestecul rezultat peste cel cu făina de cocos. Frământă aluatul cu un mixer electric. Adaugă manual morcovii şi nucile pecan. Toarnă amestecul în tava de copt.

Lasă blatul la copt timp de o oră, sau până când scobitoarea introdusă în prăjitură iese uscată. Lasă-l apoi la răcit.

Pentru glazură, combină

3cu sucul de lămâie şi îndulcitorul şi amestecă-le cu blenderul.

Toarnă glazura peste prăjitură.

CHEESECAKE CLASIC CU CRUSTĂ FĂRĂ GRÂU

Această reţetă reprezintă un veritabil motiv de bucurie. Ea permite obţinerea unei prăjituri cu brânză fără consecinţele nefaste ale grâului asupra sănătăţii! Baza acestei prăjituri sunt nucile pecan măcinate, care pot fi înlocuite cu nuci sau migdale.

Rezultă 6-8 porţii.

Crusta

1,5 ceşti nuci pecan măcinate

Un îndulcitor artificial precum Truvia, extract de stevia sau Splenda, echivalentul unei jumătăţi de ceaşcă de zahăr

1,5 linguriţe scorţişoară măcinată

6 linguri unt nesărat, topit şi răcit

1 ou mare bătut

1 linguriţă extract de vanilie

Umplutura

500 g de cremă de brânză slabă la temperatura camerei

¾  ceaşcă smântână

Un îndulcitor artificial precum Truvia, extract de stevia sau Splenda, echivalentul unei ceşti de zahăr

Un praf de sare de mare fină

3 ouă mari

Sucul de la 1 lămâie mică şi 1 lingură de coajă de lămâie rasă

2 linguri extract de vanilie pur

Pentru crustă: combină nucile pecan măcinate, îndulcitorul şi scorţişoara într-un vas. Adaugă untul topit, oul şi vanilia, şi amestecă bine.

Aşează aluatul în forma de cheesecake şi presează-l bine astfel încât să îmbrace întreaga formă (inclusiv marginile)

Pentru umplutură: amestecă cu un blender (la viteză mică) crema de brânză, smântâna, îndulcitorul şi sarea într-un vas. Adaugă ouăle, zeama de lămâie, coaja de lămâie şi vanilia. Amestecă umplutura cu mixerul la viteză medie timp de un minut.

Toarnă umplutura peste crustă. Lasă cheesecake-ul la copt timp de aproximativ 50 de minute, până când devine solid în centru. Lasă-l apoi la răcit, iar în final pune-l la frigider, înainte de servire.

Variante: umplutura poate fi modificată în numeroase feluri. De pildă, poţi adăuga 1/2 ceaşcă praf de cacao şi o poţi orna cu ciocolată amăruie, sau poţi substitui sucul de lămâie cu lămâie verde. Poţi orna prăjitura cu fructe de pădure, frunze de mentă şi frişcă.

DIETA FĂRĂ GLUTEN. REȚETE DE DESERT FĂRĂ GLUTEN, DROJDIE SAU OU

DIETA FĂRĂ GLUTEN. 5+1 IDEI DE MIC-DEJUN FĂRĂ GLUTEN

DIETA FĂRĂ GLUTEN. 10 REȚETE INEDITE PENTRU PRÂNZ SAU CINĂ