Intestinul permeabil sau leaky-gut, așa cum mai este cunoscut, poate reprezenta cauza multor probleme de sănătate., atât digestive cât și extradigestive.
Intestinul găzduiește cea mai mare parte a sistemului imunitar, peste 80% dintre reacțiile de apărare ale organismului provenind de aici. Acesta asigură o barieră aproape invincibilă pentru bacterii, virusuri și alți agenți patogeni, precum și pentru proteinele nedigerate din alimente. Corpul nostru a dezvoltat o toleranță extraordinară la alimente, cu condiția ca acestea să fie digerate și să treacă prin bariera intestinală în mod corect, prin intermediul celulelor intestinale.
Intestinul permeabil este o afecțiune în care mucoasa intestinului subțire se deteriorează și astfel permite pătrunderea în sânge a proteinelor nedigerate din mâncare, a toxinelor și a bacteriilor.
Substanțele străine care intră în sânge pot provoca reacții inflamatorii și alergice, cum ar fi migrenele, iritații intestinale, eczeme, oboseală cronică, alergii alimentare, artrită reumatoidă și multe altele. Dacă inflamația persistă, pot apărea chiar reacții autoimune.
Intestinul permeabil. Cauze
Intestinul poate deveni permeabil pe fondul unor infecții, micoze, abuz de droguri, stres și exerciții fizice excesive, dar și din cauza disbiozei intestinale și a consumului unor alimente pe care organismul nu le procesează corect.
De multe ori însă, intestinul permeabil este o consecință al unui dezechilibru al florei intestinale. Evaluarea sănătății intestinale poate fi făcută prin intermediul testului FlorInScan,
Testele FlorInScan și FlorInScan Plus au opțiunea de determinare a zonulinei, un biomarker relevant pentru permeabilitatea intestinului. Zonulina este un modulator fiziologic al joncțiunilor intercelulare strânse ale mucoasei intestinale, cu rolul de a facilita accesul substanțelor nutritive din și în intestin.
Alergiile alimentare pot contribui, de asemenea, la permeabilizarea intestinului. Atunci când alimentele care fac parte din dieta zilnică nu sunt procesate corect, fragmentele rămase în urma digestiei sunt percepute de organism ca fiind corpuri străine și se declanșează un răspuns imun prin producerea de anticorpi.
Acest lucru se întâmplă pentru că alimentele consumate zilnic provoacă o reacție inflamatorie constantă, astfel că intestinul se deteriorează pe zi ce trece până ajunge să devină permeabil.
Intestin permeabil. Ce se poate face pentru menținerea sănătății intestinului?
1. Evitați alimentele în cazul cărora organismul dvs. produce anticorpi IgG pentru a restabili integritatea peretelui intestinal și pentru a îmbunătăți toleranța la alimente în vederea prevenirii reacțiilor inflamatorii și alergice, precum și a bolilor autoimune.
2. Asigurați-vă că aveți o floră intestinală echilibrată. Consumați alimente bogate în fibre (dacă sunt tolerate) pentru a susține producția de bacterii și luați pre- și probiotice de înaltă calitate.
ImuPro este un test de sânge dezvoltat de compania germană R-Biopharm ce identifică cu rigurozitate alergiile alimentare IgG, care adesea rămân nediagnosticate deoarece simptomele lor apar după 3 ore până la 3 zile de la ingerarea unui aliment. Mai mult decât un test de sânge, Imupro este un concept prin care sunt identificate alimentele care pot reprezenta cauza unor afecțiuni precum sindromul de colon iritabil, migrene, obezitatea sau afecțiuni ale pieli, dar care vine și cu un plan personalizat de nutriție pentru a vă ajuta să faceți schimbările necesare în dieta zilnică, din care care vor trebui să dispară temporar alimentele la care s-au identificat cantități mari de anticorpi IgG.
FlorinScan este un test de secventiere ADN pentru evaluarea cantitativa a compoziției florei intestinale care permite identificarea cauzelor sau pot declașa sau agrava boli gastrointestinale, alergii alimentare, infecții recurente, diabetul de tip 2, boli ale pielii sau boli autoimune, asigurând în același timp configurarea și/sau optimizarea unor tratamente personalizate pentru ameliorarea sau chiar dispariția simptomelor.