0
teste de bine Login/Register

Balonarea este o afecțiune gastro-intestinală care poate apărea atât la adulți, cât și la copii, și este ușor de sesizat de către oricine. Pentru că se manifestă prin creșterea în volum al abdomenului. Dr. Cezarina Matei, medic de familie, a explicat într-un interviu DC Medical că în cazul unei balonări care se menține pe perioade lungi de timp și se transformă într-un fapt cotidian, trebuie investigate cauzele. Și asta pentru că balonarea ar putea fi, de fapt, o manifestarea a unor boli care pot deveni cronice.  

https://www.youtube.com/watch?v=YQT86qDNHdM&feature=emb_title

Balonarea este un simptom care poate apărea din când în când dacă, de exemplu, mâncăm prea repede, vorbim sau bem apă în timpul mesei. Disconfort care va dispărea însă în câteva ore.

Însă dacă balonarea apare după fiecare masă sau persistă zile la rând, atunci ar trebui să ne adresăm medicului. Dr. Matei spune că în funcție de partea abdomenului în care se manifestă balonarea, se pot investiga cauzele.

„Balonarea poate să fie de mai multe feluri: poate fi în etajul abdominal superior, și atunci avem o problemă la nivel de stomac. Poate să apară imediat după ce am mâncat, atunci când avem o afecțiune a stomacului sau reflux gastro-esofagian, și este de obicei însoțită și de dureri în epigastru, adică în capul pieptului, și cu disconfort pe esofag. Sau, poate să fie deasupra centurii, partea de sus a abdomenului, atunci când avem o infecție cu helicobacter pilory, dacă vorbim de abdomenul superior.

De cele mai multe ori, însă, oamenii se plâng de balonare când trebuie să dea drumul la nasture, sau să lărgească cureaua, deci există distensie la nivelul abdomenului inferior. Sau, atunci când avem o buclă, de sus până jos, cum se întâmplă la bebeluși când se balonează, și la adulți”, a spus medicul.

Balonarea. Cauze

Dacă balonarea persistă pe o perioadă lungă de timp, una dintre cauze poate fi sindromul de intestin iritabil . Acesta apare pe fondul unui intestin permeabil care determină apariția de alergii alimentare întârziate.

Testul Imupro determină alergiile alimentare pentru peste 270 de alimente și aditivi alimentare. Acesta se face pe baza unei probe de sânge care ajunge la laboratorul R-Biopharm din Germania. Pe baza rezultatelor acestui test, pacientul își reconfigurează dieta elimininând alimentele la care s-au înregistrat valori mari ale anticorpilor IgG, pentru o perioadă de 5-8 spătămâni. Mai multe informații despre dieta personalizată și conceptul IMUPRO găsiți AICI.

O altă cauză pentru balonare este și disbioza.

„De cele mai multe ori, balonarea de cauză digestivă apare ca o consecință a disbiozei. Se vorbește destul de mult în utimă vreme despre microbiom, care reprezintă minoritățile conlocuitoare cu noi, microbii „buni” de care are nevoie organismul nostru ca să funcționeze în mediul înconjurător, și nu într-o bulă de sticlă. În situația în care, între bacteriile bune și bacteriile rele pe care noi le putem avea la un moment dat în intestin există un dezechilibru, și anume că cele rele au crescut, iar cele bune au scăzut, apare această disbioză.

Apare acest conflict între populațiile de floră și de acolo avem balonare, dureri, modificări de tranzit, modificări de stare – pentru că buna funcționare a sistemului nostru nervos este în strânsă relaționare cu această microbiotă. Pentru că tot la nivel intestinal se sintetizează și precursorii de neurotransmițători, care ne spun nouă când să ne trezim, când să ne culcăm, ne ajută să ne concentrăm, să avem o stare de bine și în momentul în care flora este perturbată, această sinteză de precursori nu se mai face așa cum trebuie și încep să fie și tulburările de dispoziție, de concentrare și de stare. Adică poți să ai insomnie și insomnia să fie dată de disbioza intestinală”, mai mai spus dr. Matei.   

Aceasta a mai precizat că balonarea se poate asocia și cu boli autoimune cum sunt rectocolita ulcerohemoragică sau boala Crohn, dar și boala celiacă.

Evaluarea florei intestinale, care determină atât calitativ, cât și cantitativ speciile de bacterii, dar evidențiază și permeabilitatea intestinului și gradul de inflamație al acestuia, se poate face printr-un test de scaun.

Pe baza rezultatelor acestui test, medicul poate configura un tratament personalizat.