0
teste de bine Login/Register

Descoperirile medicale și studiile științifice în ultimii ani oferă medicilor noi instrumente în abordarea pacienților care se confruntă cu obezitatea. Dr. Ruxandra Pleșea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, explică legătura dintre obezitate, inflamație cronică, deteriorarea florei intestinale și alergii alimentare întârziate, precum și felul în care cauzele acestei boli pot fi obiectivate prin intermediul unor investigații medicale care să conducă în final la un tratament personalizat.

“Obezitatea este o stare de inflamație cronică prin excelență și acest lucru este dovedit prin intermediul biomarkerilor. De cele mai multe ori starea de inflamație cronică și obezitatea sunt, de fapt, bidirecționale. Avem obezitate, avem și inflamație cronică. Avem inflamație cronică, unii dintre noi vom avea și obezitate. Cine moduleaza sau pe ce cale se produce acest drum bidirecțional? Una dintre căi, cu foarte mare amploare în studiul ultimilor cinci ani, este microbiota. Se studiază profund și intens bacteriile cu care noi trăim in simbioză, cele două-trei kilograme din tractul gastro-intestinal. Efectele lor sunt foarte importante și nu doar asupra tractului gastro-intestinal, ci și în toate sistemele din corpul nostru”, explică dr. Pleșea.

Atunci când în tractul intestinal predomină specii dăunătoare de bacterii apare sindromul de intestin permeabil. “Bacteriile de aici influențează modul în care se formează jocțiunile celurare, strânse, unite, lipite între ele sau lărgite, lăsând loc scurgerilor și pătrunderii diverselor substanțe, inclusiv particulelor de mâncare sau anumitor antigene, care ajung în sânge. Acest fenomen dă naștere inflamației cronice”, precizează medicul.

Tocmai de aceea, o evaluare a microbiotei poate fi foarte utilă în abordarea obezității, dar nu numai. Asta pentru că distrugerea microbiotei intestinale –disbioza– poate fi una dintre cauzele declanşatoare sau agravante în afecțiuni patologice cum sunt bolile inflamatorii cronice, bolile inflamatorii intestinale sau diabet.

Testul FlorInScan  oferă o analiză cantitativă a 24 de grupuri/specii de bacterii care sunt relevante clinic, considerate ca fiind cel mai puternic asociate cu starea de sănătate a tractului gastrointestinal: flora aerobă (E.coli, enterobacterii, enterococi, flora de putrefacție), Floră anaerobă (Bacteroides,Clostridium, bifidobacterii, lactobacili), Fungi Candida Albicans, Candida spp.

Pe de altă parte, în inflamația cronică sunt implicate fenomene alergice, subliniează dr. Pleșea. Alergiile alimentare întârziate de tip IgG (diferite de cele imediate de tip IgE) se pot manifesta și la trei zile de la ingerarea unui aliment. Tocmai de aceea alimentele răspunzătoare de simptome precum balonarea, constipația, durerile de cap și multe altele  sunt greu de identificat.

Cea mai rapidă și sigură cale a obiectiva alimentele care determină ALERGII ALIMENTARE ÎNTÂRZIATE, și de a le evita concomitent este testul Imupro, disponibil în mai multe varianteConceptul Imupro combină o analiză de sânge riguroasă (metoda ELISA) care măsoară nivelul de anticorpi IgG la peste 270 de alimente, cu o strategie nutrițională personalizată. Evitând concomitent, pe o anumită perioadă de timp, toate alimentele în cazul căror analiza de laborator a evidențiat niveluri crescute de anticorpi IgG, procesele inflamatorii pot fi reduse sau chiar stopate, iar corpul își poate reveni.