0
teste de bine Login/Register

Alergiile alimentare întârziate (IgG), spre deosebire de cele imediate (IgE), sunt greu de identificat pentru că se pot manifesta și la 3 zile de ingerarea unui aliment. Pe de altă parte, pentru că reacția organismului este una întârziată, este greu de stabilit care anume aliment a provocat o astfel de reacție. Singura soluție pentru identificarea aceste i sensibilități este un test de alergii alimentare întârziate.

Alergiile alimentare întârziate sunt reacții anormale ale organismului la proteinele din alimente şi apar atunci când bariera intestinală este deteriorată. Astfel, unele alimente incorect metabolizate ajung în sânge, situaţie în care sistemul imunitar contraatacă, prin producerea de anticorpi de tip IgG.  Dr. Gabriela Ion, medic primar pediatrie la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București, utilizează un test de sânge pentru identificare unor alergii alimentare întârziate în abordarea terapeutică a unor probleme cum sunt durerile abdominale recurente, refluxul gastro-esofagian, boli dermatologice (dermatita atopică, urticaria) sau malabsorbția.

„Anticorpii IgG se ataşează la proteinele alimentare, formând aşa-numitele complexe imune. Acestea se ţesuturi, pentru a fi mai apoi distruse de celule speciale. Astfel, în organism se elibereză radicali liberi agresivi și alte substanțe care pot produce leziuni celulare și reacții inflamatorii locale. Iar rezultatul este apariția unei inflamaţii cronice. Deci alergiile întârziate pot fi una dintre cauzele bolilor cronice. Inclusiv copiii pot să dezvolte alergii întârziate, indiferent de vârstă”, explică Dr. Gabriela Ion, medic primar pediatru. Ea a tratat până acum circa 100 de copii de toate vârstele care sufereau de diferite afecţiuni ce aveau la bază alergii întârziate.

Alergiile alimentare întârziate şi alimentele care le provoacă

 „În cazul copiilor, cele mai des întâlnite afecţiuni ce ar putea avea la bază alergii alimentare IgG mediate sunt cele de tub digestiv. Sunt foarte frecvente durerile abdominale recurente, dar pot să apară şi sindroame gastroesofagiene, boli inflamatorii intestinale, sindroame de malabsorbţie. Alergiile întârziate pot sta şi la baza unor patologii extradigestive, precum urticarie cronică, tuse cronică, astm, wheezing recurent, obezitate şi diferite alte afecţiuni în care este implicată componenta imună”, explică dr. Ion.

Medicul a recomandat un test de dozare a anticorpilor IgG în cazul a peste 100 de pacienți până în prezent și a adunat într-o statistică rezultatele obținute, pe baza cărora a tras câteva concluzii.

Astfel, 78% dintre cei 101 copii între 1 și 18 ani, cu probleme de sănătate, care au făcut testul Imupro, au alergie întârziată la cereale.  Pe locul doi în topul alimentelor în cazul cărora testul de sânge a indicat o alergie alimentară întârziată, se află laptele de vacă (75%).

Un alt aliment care provoacă frecvent alergii alimentare întârziate se află oul, în special oul de găină și mai ales albușul.

Drojdia (28%) intră, de asemenea, în aceeași categorie a alimentelor care pot determina sensibilități alimentare, dar și ardeiul dulce (30%).

Carnea este, poate în mod surpinzător, cel mai puțin alergenic aliment, în special cea de porc. În situațiile în care rezultatele au indicat o reacție alergică la carne, de cele mai multe ori a fost vorba de carnea de pui.

“Scoaterea temporară  din alimentaţie a alimentelor care declanşează reacţii inflamatorii IgG mediate  este  prima atitudine în tratamentul bolilor inflamatorii mediate imun digestive şi extradigestive”, spune dr. Ion, care a atrage însă atenţia că dieta este doar una dintre uneltele folosite în abordarea clinică a unor probleme de sănătate cum sunt cele amintite anterior.

Principiul rotaţiei  

Şi mai mult decât atât, dieta trebuie făcută după anumite rigori. Astfel, pe lângă eliminarea temporară a alimentelor în cazul cărora au fost identificate valori mari ale anticorpilor IgG, trebuie respectat şi principiul rotaţiei. Acesta presupune ca alimentele permise să fie consumate prin rotaţie la 4 zile pentru a se evita dezvoltarea de noi alergii alimetare şi subnutriţia.  

Variante de testare

Testul IMUPRO, dezvoltat de compania germană R-Biopharm, măsoară nivelul anticorpilor IgG pentru 270 de alimente, aditivi alimentari și condimente. Astfel, pe baza unor rezultate care acoperă o plajă atât de largă, o eventuală dietă impusă ca urmare unui nivel de anticorpi IgG crescut va fi mult mai ușor de gestionat și mult mai eficientă. Și asta pentru că, în lipsa unor date complete, e posibil ca un pacient să continue să consume alimente care nu au fost testate și care ar putea să genereze reacții alergice, și astfel excluderea celor care creează probleme să nu aibă rezultatele dorite. AICI puteți consulta lista alimentelor testate de ImuPro Complete. 

Celelalte variante de testare sunt ImuProScreen (22) (destinat în special celor care suspectează o sensibilitate non-celiacă la gluten), ImuPro Screen+(44), ImuPro Basic (91) și ImuPro Basic+(181).