Atunci când proteinele din alimente sunt procesate incorect în intestin, ele ajung în sânge, iar sistemul imunitar le percepe ca elemente străine împotriva cărora produce anticorpi de tip IgG specifici. Acest lucru poate determina reacții inflamatorii locale sau la nivelul întregului organism, cu efecte secundare negative asupra stării de sănătate și performanței dumneavoastre sportive. În cazul în care se ajunge la o ischemie locală a intestinului, pe fondul mobilizării celulelor roșii în mușchi, aceasta favorizează creșterea permeabilității intestinale, ceea ce crește riscul înmulțirii reacțiilor adverse la alimente.
Reacțiile alergiilor alimentare de tip IgG sunt întârziate, manifestându-se după câteva ore până la 3 zile, iar simptomele sunt de cele mai multe ori subtile. Astfel că este practic imposibil să asociați un aliment pe care l-ați consumat acum două zile cu un simptom pe care îl resimțiți azi. Și atunci, cea mai rapidă și eficientă modalitate de a afla care sunt alimente la care ați dezvoltat o alergie alimentară întârziată este o analiză de sânge de dozare a anticorpilor IgG, așa cum este și Imupro. În plus, conceptul IMUPRO oferă o dietă personalizată, cu o mulțime de rețete având la bază alimentele pe care le puteți consuma în continuare, în condițiile în care alimentele pentru care s-au identificat valori crescute ale anticorpilor IgG trebuie eliminate din dieta zilnică între 5 și 8 săptămâni.
Alimentele pe care le consumați cu regularitate și care nu sunt bine procesate de organismul dumneavoastră determină o inflamație cronică ireversibilă.
Inflamația cronică duce la:
– Oxigenarea redusă a sângelui din cauza aglomerării celulelor roșii. Aportul de oxigen este afectat ceea ce determină intrarea în efortul de tip anaerob mai repede.
– Depozite insuficiente de zahăr în celulele musculare. TNF-α, un mediator inflamator puternic, blochează receptorii de insulină, iar mușchii dumneavoastră nu pot produce suficientă energie.
– Formarea de produşi avansaţi de glicozilare (advanced glycation end products – AGE) care determină rigiditatea tendoanelor și a fibrelor musculare, crescând astfel riscul de leziuni
– Pierderea încrederii în sine.
STUDIU DE CAZ
Mai mulţi înotători au implementat dieta IMUPRO timp de 45 de zile. Dieta IMUPRO prevede eliminarea alimentelor în cazul cărora s-au identificat alergii alimentare întârziate şi rotirea alimentelor permise la 4 zile. Iată ce rezultate au fost înregistrate:
– O creștere cu 10%, în medie, a VO2 max (44% într-un caz)
– Reducerea nivelul acidului lactic cu 50%
– Reducerea grăsimii corporale cu 4,5% (chiar și 24% într-un caz)
– Reducerea greutăţii corporală cu 2,5% (6,3% într-un caz) comparativ cu o dietă placebo (ce includea alimentele la care s-a identificat alergii alimentare întârziate)
– Recuperare mai rapidă, dovedită de un ritm cardiac redus cu 16%
După cele 45 de zile, sportivii au revenit la dieta placebo şi toţi indicatorii măsuraţi au revenit la valorile iniţiale, ceea ce dovedeşte eficiența schimbării dietei pe baza conceptului ImuPro.
Pe de altă parte, un studiu american a arătat o creștere a capacităților cognitive a studenților după excluderea din dieta a alimentelor în cazul cărora s-a identificat alergii alimentare întârziate.
ImuPro va poate ajuta la:
– Creşterea VO2 max
– Îmbunătăţirea timpului de recuperare
– Arderea grăsimilor
– Optimizarea compoziției corporale
– Scăderea nivelului acidului lactic.
O alergie alimentară de tip IgG nu trebuie confundată cu o alergie alimentară clasică (de tip I). Dacă aveţi o alergie de tip I, sistemul dumneavoastră imunitar produce anticorpi de tip IgE. Acești anticorpi duc la o reacție alergică imediată. ImuPro nu detectează alergiile alimentare de tip IgE.