0
teste de bine Login/Register

CONCEPT CACTUS HEALTH

Viziunea&Misiunea

Suntem unici. Atât genetic, cât și biochimic. Aceste diferențe, corelate cu influența mediului înconjurător și particularitățile stilului de viață al fiecăruia, își pun amprenta asupra stării noastre de sănătate în diverse moduri, care de multe ori rămân necunoscute.

Medicina nu ține cont întotdeauna de caracteristicile particulare ale fiecăruia dintre noi. Iar din acest motiv, diagnosticele asemănătoare primesc același tratament, chiar dacă simptomele nu coincid în totalitate. Rezultatul este bine cunoscut de toți: tratamente identice, dar cu rezultate diferite.

Tocmai de aceea este nevoie de o schimbare în modul în care abordăm problemele medicale, pornind de la unicitatea genetică și biologică a fiecăruia.

Cele mai recente descoperiri științifice din domeniul biochimiei, cât și dezvoltarea tehnologiei permit acum o diagnosticare precisă și personalizată. O abordare care creează premisele configurării unui tratament individualizat, pentru obținerea unor rezultate superioare.

Experiența acumulată de Cactus Health începând cu anul 2012, prin facilitarea accesului la teste precise de diagnostic pentru mii de pacienți, ne demonstrează faptul că diagnosticarea și tratamentul personalizate reprezintă o componentă esențială în prevenirea și tratarea unui spectru larg de afecțiuni cronice.

Zeci de medici din peste 30 de clinici și cabinete individuale din întreaga țară, pun la dispoziția pacienților lor metode de investigare moderne prin intermediul testelor din portofoliul Cactus Health. Experiența lor demonstrează că diagnosticarea și tratamentul personalizate contribuie semnificativ la amelioarea și chiar vindecarea unor afecțiuni diverse, de la afecțiuni gastro-intestinale și boli autoimune, la afecțiuni metabolice și tulburări neurologice.

Odată cu decodificarea completă a genomului uman (ADN) în anii 2000, conceptul de medicină personalizată a început să evolueze. Această evoluție a dus la dezvoltarea testelor de diagnostic care măsoară BIOMARKERI specifici, creându-se astfel premisele unui tratament personalizat, care ia în considerare biochimia specifică a unei persoane cu ajutorul unor teste de înaltă performanță.

În România, conceptul de medicină personalizată este cunoscut, dar adoptarea lui de către medici și pacienți se află abia la început.

Experiența acumulată în ultimii ani ne încurajează și ne motivează să ne asumăm, în continuare, un rol activ în identificarea celor mai inovative teste de diagnostic, de care să beneficieze cât mai mulți pacienți. Și astfel să contribuim la dezvoltarea medicinii personalizate și funcționale din România.

TESTELE din portofoliul Cactus Health sprijină abordarea personalizată a pacientului, unul dintre principiile medicinii
funcționale
care își propune să identifice cauza principală a simptomelor și să corecteze dezechilibrele. În medicina funcțională, accentul e pus pe bio-individualitatea fiecărui pacient și tratarea întregului sistem, nu numai a organului afectat.

Acest tip de abordare e parte din medicina viitorului. Acea medicină care identifică și elimină cauzele, nu tratează simptomele. O medicină care renunță la tratamentul dictat de protocol și adoptă tratamentul personalizat.